Altfel...

Nu vreau o iubire normală. Eu nu pot accepta obişnuitul. Nu vreau să accept orice doar cu gândul că ”merge şi aşa”.Nu vreau amăgie. Nu vreau renunţare. Nu vreau aşa ceva! Nu vreau acea iubire mediocră. Nu vreau să fiu o egoistă care să îngrădesc libertatea şi liberul arbitru al celui iubit. Pur şi simplu nu vreau să-l leg de ceva ce nu doreşte. Nu vreau să-i omor visele sau personalitatea. Nu vreau să fac cunoştinţă cu ochii lui trişti de atâta compromis. Nu vreau să manipulez. Şi..nu vreau să profit de influenţa pe care o am asupra lui.
Vreau acea iubire. Iubirea care să nu dorească să manipuleze. Iubirea care să nu caute folosul ei. Iubirea care să se dăruiască pe sine însăşi. Iubirea care să poată spună sincer şi deliberat ”mă bucur pentru fericirea ta”, chiar şi atunci când fericirea lui înseamnă tristeţea mea. Vreau să fiu capabilă să renunţ la dorinţa mea de a conduce şi de a manipula. Vreau ca dorinţele mele să fie legate de dorinţele lui. Vreau să pot spune fără constrângere: ” Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!”. Vreau să ajung la desăvârşire.
Până atunci…voi căuta să iubesc tot mai mult. Să pot iubi ca Dumnezeu. Şi când iubitul meu…voi avea acea iubire…vom merge să atingem neantul! Până atunci…lasă-mă să mă pregătesc. Orice lucru îşi are vremea lui.